Trei persoane fără adăpost, posibil de etnie romă, au murit într-un incendiu în Italia

Trei persoane fără adăpost, posibil de etnie romă, au murit într-un incendiu în Italia
Publicat: 02/03/2013, 15:03
Actualizat: 11/08/2014, 11:20

Trei cadavre ale unor persoane fără adăpost au fost găsite carbonizate într-o casă veche și părăsită din centrul Cosenza, în sudul Italiei, de către pompierii italieni, a anunțat sâmbătă agenția Ansa, relatează AFP.

După ce au stins flăcările, pompierii au descoperit trei cadavre. Incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit, o sobă veche fiind legată la rețeaua electrică printr-un cablu improvizat.

Identitatea și naționalitatea victimelor acestei tragedii nu sunt cunoscute cu certitudine, dar ar putea fi vorba despre romi, potrivit primelor elemente ale anchetei, obținute în urma interogării vecinilor.

Adi, un tânăr imigrant marocan fără adăpost, care își petrece în general nopțile în gară dar care în noaptea respectivă a stat la etajul casei incendiate, a scăpat ca prin miracol. „Eram beat și nu mi-am dat seama de nimic”, le-a spus el polițiștilor, veniți să îl trezească. Casa, avariată și cu geamurile sparte, era un refugiu pentru persoanele fără adăpost din oraș.

Cosenza este o regiune devastată de sărăcie, unde rata șomajului în rândul tinerilor este ridicată și unde trăiesc numeroși imigranți proveniți în special din Africa.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un avion Ryanair a luat foc înainte de decolarea de pe un aeroport din Italia
Mario Fresh şi fiica Andreei Esca s-au despărţit după 8 ani de relaţie ! Avem...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Cum am putea ajunge iar la tăieri de salarii si pensii. Expert român din Elveția:...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O tânără își dorea șase intervenții estetice, iar chirurgul găsit online i le-a făcut pe...
O femeie din Hunedoara a mințit că a fost violată, pentru a-i ascunde soțului că...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Andreea Berecleanu, secretul unei forme fizice de invidiat: "Știți ce beau în fiecare dimineață?"
Descinderi în forţă la clanurile din Ţăndărei. Mascaţii au săltat zeci de indivizi care îşi dispută...
O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a...
Pensionarii care pot ieși cu 11 ani mai devreme la pensie. Ce acte sunt necesare...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Ce riști dacă nu plătești amenda de circulație?
Armata israeliană afirmă că l-a ucis pe şeful guvernului Hamas din Fâşia Gaza, Rawhi Mushtaha
Orașul PUS la PĂMÂNT de ROMANI și BLESTEMAT timp de 170 de ani
Când vine marele cutremur. Cum se pregătește România: Sunt mai greu de pus în practică.
Procuror și inculpat, îndrăgostiți lulea. A arestat-o, dar vrea s-o ia de nevastă
Radu Vâlcan, imagini de pe patul de spital. Ce mesaj a transmis prezentatorul Insula Iubirii
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Cu cât vinde Gabriela Cristea celebra ciocolata Dubai. “Exact cât să mănânci o dată sau...
Motivul pentru care Ștefan Bănică Jr. i-a spus fiului său, Radu Ștefan, să nu se...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Iată cum un buștean vechi de 4 milenii ar putea salva planeta!